Noi ce mai scriem?

“2@yahoo.com wrote: (…) Da-i inainte cu sugestiile, eu n-am scris niciodata o carte la patru maini, nu stiu cum se face.

1@yahoo.com wrote:(…) Se scrie simplu: o bucata de vreme, cartea a fost in mainile tale si ai fost liber sa o scrii cum vrei. Acum, e in mainile mele si scriu eu, avand aceleasi drepturi depline asupra ei, in forma si continut. Cand eu am terminat “ce aveam de spus”, urmeaza sa-ti spui si tu din nou cuvantul si tot asa pana cand ajungem de comun acord, la concluzia ca pruncul are ochi. (…) Uite, iti dau o “tema”: la un moment dat, Virginie ramane o noapte singura. Noaptea cu “cearta”. Scrie o bucata care sa fie o conversatie telefonica intre ea si cea mai buna prietena a ei. Subiectul conversatiei, evident, este ceea ce se intampla cu ea si cu barbatul “acela”.

2@yahoo.com wrote: Renunta la idee. Tema cu convorbirea nu-mi place. Eu n-am cunosct-o pe Virginie, n-am cum imagina asa ceva. Femeile mele au fost reale. Trimite-o pe Virginie la mine, poate incropesc o convorbire cum zici tu.(…)

1@yahoo.com wrote: Ceea ce ai trait nu e niciodata similar cu ceea ce dai seama ca ai trait. Perceptia e mereu mincinoasa (…) scrisul. chiar atunci cand are oarece pretentii autobiografice, se cheama ca e tot fictiune. (…)povestea cu Virginie si telefonul ei e un joc (…) Ai datele problemei si ai si finalul povestii. Nu-i musai sa penetrezi fizic o femeie ca sa incerci sa intri neinvitat in mintea ei(…)

(…)

1@yahoo.com wrote: Cititorul nu este interesat de adevarul nostru, doar atat vreau sa spun. Mie mi se rupe daca Truman Capote a cunoscut-o pe Holly aia ori ba

(…)

1@yahoo.com wrote: (…) Pe mine ma chinuie acuma o chestie: incerc sa descriu o experienta sexuala din perspectiva unei femei, nu neaparat pentru carte, mai mult ca o forma de gimnastica mentala. Ma ia dracu`, oi fi avand eu intuitiile mele si ceva experienta, da` tot timpul am senzatia ca lucrurile imi scapa iremediabil printre degete. Am fost la o filmare porno si am iesit destul de derutat de acolo: eu credeam ca sexul e un lucru serios si aia rad acolo de se prapadesc. Protagonistului ii murise la un moment dat si tipele faceau un bascau monstruos de el si cereau producatorului sa primeasca mai multi bani, ca trebuie sa faca si treaba tipului. (…) toate aventura a pornit de la un pariu la multe votci. (…) PS. Mi-e pofta sa trag o betie cu tine, cred ca va trebui sa-mi fac si sa-ti faci timp pentru asta”

——————–

*pp. 121-126

——————–

Si de unde a inceput totul….

M`a apucat pe la 2-3 dimineata, cum ma apuca pe mine de obicei, sa lucrez la un eseu pentru  facultate, pentru cursul de filosofie politica, mai exact. Am aruncat vreo 2-3 ochi prin biblioteca ca sa`mi gasesc surse pentru bibliografie, am extras 15 carti in care sa caut un pasaj despre libertate de la care sa`mi incep eseul, m`am asezat confortabil si`am luat cartile la rasfoit. Pana acum, opt carti sunt in partea stanga si doua in partea dreapta, astea din dreapta sunt explorabile pentru tema. Dar in cautarea mea, mi`a picat in mana o carte de care tot dau de cand am cumparat`o.

Cartea se numeste “Sex cu femei” si este scrisa de Adrian Suciu si Stefan Doru Dancus, aparuta la editura Tritonic in 2008. Fragmentele pe care le-ati citit mai sus sunt din aceasta carte, capitolul 4 mai exact, in care autorii au pus mail-urile prin care conversau in timp ce scriau cartea. N`am reusit niciodata sa ma tin de ea si sa o citesc pana la capat. Tot timpul apareau carti tematica care ma prindeau mai repede. Si imi aduc aminte si cand am cumparat`o, am ales`o pentru o fraza  (tot tematica) din prezentarea ei:” (…) Exploreaza, ca o miza secundara, realitatea sociala si politica a Romaniei de dupa Revolutia din 1989, in notatii si referinte la actualitate, la personaje ale epocii si la situatii deja istorice”. Ca sa nu mai spun ca tot in seara asta, am dat de aceasta carte si pe site la tritonic (in timp ce vanam oferte ) si mi-am adus aminte c-o am in biblioteca.

Oricum, a fost foarte fun sa citesc mail-urile dintre autori si de mult nu am mai ras cu pofta citind o carte….

….dar acum ma intorc tot la cartile mele

PS. faza cu tipa din Breakfast at Tiffany`s a fost geniaaallaa si apropo de Capote, a REcitit careva “Cu sange rece”? Sunt curioasa daca are acelasi efect si a 2a oara si ajungi sa intelegi si sa accepti mentalitatea criminalilor sau isi pierde din farmec? As reciti`o in vara asta, ca mi`a placut enorm, dar mi`e frica ca o voi percepe total invers.

Imi era dor de poemul asta…pan la urma m`am hotarat si in curand o pun in loc de tablou…renunt la ideea cu cartonase pe pereti.

E tot ce inseamna caracterul unui om pentru mine… e rezultatul final al sculpturii sufletului la care lucrez.

If by Rudyard Kipling

If you can dream – and not make dreams your master;
If you can think – and not make thoughts your aim;
If you can meet with Triumph and Disaster
And treat those two impostors just the same;
If you can bear to hear the truth you’ve spoken
Twisted by knaves to make a trap for fools,
Or watch the things you gave your life to, broken,
And stoop and build ‘em up with worn-out tools:

If you can make one heap of all your winnings
And risk it on one turn of pitch-and-toss,
And lose, and start again at your beginnings
And never breathe a word about your loss;
If you can force your heart and nerve and sinew
To serve your turn long after they are gone,
And so hold on when there is nothing in you
Except the Will which says to them: ‘Hold on!’

If you can talk with crowds and keep your virtue,
‘ Or walk with Kings – nor lose the common touch,
if neither foes nor loving friends can hurt you,
If all men count with you, but none too much;
If you can fill the unforgiving minute
With sixty seconds’ worth of distance run,
Yours is the Earth and everything that’s in it,
And – which is more – you’ll be a Man, my son!

Baaaiii … am devenit un om mai bun ..exact acum 30 de secunde

(Ahzzz iar m`am asezat confortabil la PC …prietenii stiu exact ce spun, traiasca scaunul meu … si ma pregatesc sa pun un post pe blog… acelasi ritual.. cana de cafea plina…tigarica aprinsa …siiiii…. iar imi reformulez de 1000 de ori in cap ce vreau sa scriu… iar vreau sa am o logica in postare… iar vreau sa fie usor de citit dar si placut… si da… e vina voastra domnilor profesori … ca m`ati pus sa scriu atatea proiecte ) )

In fine… sa revenim la subiect … Matasari 17 :X.  Cei care fac mai mult decat simple sprinturi pe net pe subiecte de genu Bucharest Urban Life … au auzit de Matasari 17 si de ce lucruri frumoase se intampla acolo. Ca sa va faceti o idee http://www.timeoutbucuresti.ro/prin-oras/6346/5478367/matasari-17.html/ sau googleliti`l ( locul ).

Eu inca n`am ajuns in Matasari`ul 17 de acum … insa am ajuns acolo prin septembrie, inainte de actualii chiriasi si m`am indragostit…M`am indragostit de casa… asa cum era ea in acel moment si i`am cam “injurat” pe actualii locatari cand am auzit ca au facut cam multe schimbari pe acolo…dar trebuie sa recunosc si eu am vazut necesitatea unor mici igienizari ( asa cum le place brokerilor imobiliari sa zica ). Imi aduc si acum aminte… intram pe o poarta si a trebuit sa o luam prin curtea vecinilor cred… ca lucrau cei de la ApaNova exact langa casa… curtea e micuta…si avea pe mijloc o banda de beton sarit in care se vedea pamantul…. si in care mi`am inchipuit eu pe loc cum o sa pun acolo floricele. In spate mai avea o intrare cu un loc in care mi`am inchipui o masa pentru sezatoare si un gratar in colt in dreapta usii. Deasupra acestui loc se revarsa o fantastica bolta de struguri care ofera o oaza de racoare si miresme… si eu cum sunt disperata dupa aceste fructe m-a cam dat pe spate pana sa intru in casa. Acum casa… daca iti faci intrarea prin fata …in stanga te intampina o scara scartaitoare … superb de scartaitoare si tocmai asta era fantastic la ea… ce rost are o scara de lemn intr`o casa veche daca nu scartaie…right? in dreapta 2 camere…pe care deja incepusem sa ne luptam (A apropo… am fost pe Matasari pentru ca vroiam sa ma mut cu niste prieteni acolo…aveam de gand s`o inchiriem ) si am inceput fiecare sa bagam motive cat mai lacrimogene pentru a pune mana pe o camera de la parter …desi noi nu ne hotarasem ca ne mutam acolo. Cum intri, in fata sunt niste scari care duc undeva la demisol…dar nu era un simplu demisol. In viziunea mea acolo avea sa fie o crama ). Deja imi inchipuiam cum o sa`mi cheltuiesc toti banii pentru a umple crama cu vin si cum o s`o pozesc ca pe`un seif de la trezorerie …totusi crama…vin…studenti ..hmmm cam slabe sansele sa strang multe sticle nu? apoi in stanga pe hol era o usa in podea care dadea intr`un subsol. Si cu locul ala aveam eu planuri mari. Sus la etaj inca 2 camere si cam aceeasi idee ca la parter cu multe open space-uri. Locuri care ne-au facut din pacate sa renuntam la inchirierea casei. Si da…am dat vina multa vreme pe cei cu care trebuia sa inchiriez casa pentru lipsa de viziune asupra acelor open space`uri din care puteai, in imaginatia mea, sa scoti atat de mult.

Imi inchipuiam …si nu numai in momentul vizitei ci si mult timp dupa … gratarele care s`ar fi facut acolo…petrecerile… campionatele de play station … serile de toceala din sesiune…multe multe adunari…insa nu mi`am inchipuit niciodata ce si`au inchipui si pus in practica noii locatari. Am fost egoista si mi`am inchipuit acel loc doar pentru mine si in folosul meu ( si a celor cu care urma sa locuiesc ), nu mi`am inchipuit niciodata ca pot sa dau acel loc bucurestenilor, tinerilor iubitori de arta. Si tocmai de aici pleaca si primul rand din postarea mea. Acum, dupa mai bine de jumatate de an in care am fost ofticata ca nu m`am mutat in casa aceea, dupa mai bine de jumatate de an in care eram invidioasa pe cei care s`au mutat acolo…am realizat ca ar fi fost o greseala sa stau acolo si sa tin casa aia doar pentru noi. Am inteles acum ca Matasari 17 are o alta utilitate pentru societate decat un simplu adapost pentru niste studenti, o utilitate mult mai mare. Si… am devenit un om mai bun…pentru ca ma bucur sincer ca nu stau eu acum acolo (la biroul acela fantastic din lemn masiv care se afla in a2a camera de la parter ) si au avut altii posibilitatea ( pentru ca nu am inchiriat`o noi inainte lor )sa dea Bucurestiului un loc special si sa ofere casei ceea ce merita.

Matasari 17 merita sa devina ceea ce au facut acesti studenti din ea si le urez s`o tina tot asa si sa stea cat mai mult in ea. Matasari 17 striga dupa viata si ei i`au redat`o

Jocurile Olimpice de Iarna de la Vancouver …

Fiind in vacanta (prelungita ) am urmarit pentru prima oara cu atentie niste jocuri olimpice. Pana acum era ceva de genu…butonand telecomanda dadeam peste ele…chiar daca erau cele de vara sau cele de iarna si ziceam “Staaiii, lasa aici, e nu stiu ce proba!”. Dar anul acesta dormeam ziua suficient de mult ca noaptea sa pot sta sa vad in direct toate transmisiunile de la Vancouver.

Deschiderea a fost fabuloasa. Mintea omului fiind construita sa analizeze in comparatie lucruri din viata eu am comparat deschiderea de la Vancouver cu cea de la Beijing, aceasta din urma fiind nu numai cea mai recenta dar si singura de pana atunci pe care nu am urmarit-o intamplator. Spre deosebire de festivitatea “pe care doar comunistii puteau s-o organizeze astfel”,cu o detasare de forte imensa si cu coregrafii pe care Ceausescu cu siguranta si le-ar fi dorit… deschiderea Jocurilor Olimpice de la Vancouver a avut altceva. A avut ori un regizor cu o imaginatie fantastica si cu o abilitate de a pune lucrurile intr-o forma simpla dar impresionanta ori a avut in spate, pe langa regizorul fantastic, o identitate a tarii in care a fost organizata impresionant de puternica si plina de dragoste fata de niste valori pe care unii dintre noi le-au uitat de mult. Am fost fascinata de povestea de iubire pusa in schena fata de Canada, de iubirea fata de natura si de respectul fata de traditie, stramosi si cultura. Da, chiar si acea cultura nascuta din combinatii celtice si irlandeze, care poate parea fara de istorie pentru unii. Dar pana la urma ce este mai important, sa ai o traditie istorica uitata sau sa iti asumi un multiculturalism in care sa ajungi sa crezi cu adevarat? Ce este mai important, ca avem doine de care tinerii romani nu au auzit vreodata si adevarate capodopere muzicale suflate in lemn si prinzand viata dar care cu greu sunt recunoscute de viitorul tarii de provenienta, in timp ce altii isi dedica si isi pun in mana lor poate singura sansa de a arata pentru ce si-au sacrificat copilaria? Dar incetez a tasta sentimente pentru ca ele se pierd cu fiecare apasare de tasta si continui prin a-mi asterne ganduri, in speranta ca ele imi vor oferi mai tarziu privilegiul de a retrai acele sentimente.

Torta olimpica a fost cu siguranta una din reusitele canadienilor in materie de organizare si nu vreau sa spun sau sa ii acuz ca s-au inspirat de undeva pentru forma sa ci spun doar ca priveam cu fericire Pasarea Maiastra inflacarata cum se plimba pe teritoriile de nord.

Pana ca torta sa ajunga in stadionul care a cazduit deschiderea Jocurile Olimpice canadienii ne-au aratat ceea ce insemna Canada. Pana atunci ideile principale despre Canada erau pentru mine, un tinut alb, cu un oras despre care tata mi-a povestit ca este superb, Vancouver, un tinut impartit in partea britanica si cea franceza si cu o populatie divizata in acelasi mod.  Dar prin niste efecte speciale atat de simple, create doar prin niste proiectoare foarte bine gandite, organizatorii ne-au aratat care este Canada. Mai intai au fost prezentate inceputurile acestor tinuturi, inceputurile acestor comunitati. Revad foarte clar in minte momentul in care a inceput “sa se sparga gheata” pe scena si sa se formeze calote in nervosul Atlantic. Si acum pot retrai diferenta pe care au facut-o printr-o prezentare fantastica intre oceanul din dreapta involburat si cel linistit din stanga, Pacificul.  Vad si acum balenele care inotau prin scena stadionului si ma bucur atat de mult ca desi am incercat sa imi dau seama cum au fost realizate efectele, ele nu m-au impiedicat sa ma bucur de fericirea trairilor.

Nu vreau sa va dau toate detaliile de acum…. sa nu va incarc sau sa nu va fac sa pierdeti frumusetea amanuntelor…va urma…maine sper

Madrie, agitatie, interes, uimire, speranta, dezamagire, uitare, credinta, inima, suflare, mireasma, trecut, raset, colivie, sinceritate, misiune, valoare…toate acestea imi vin in minte… si mai sunt … dar nu stiu de ce incerc sa le reprim. In schimb un lucru e cert zilele acestea. E multa agitatie in jurul meu si am multe de facut, normal acum deja as fi trebuit sa incep sa ma simt epuizata…sa astept sa se transforme oboseala in satisfactie trupeasca. Dar eu in schimb…las timpul sa treaca pe langa mine fara sa isi puna amprenta… nu fac decat sa imi bifez reusitele… sa imi fac noi planuri…si bineinteles… ma bucur de viata. Imi place atat de mult ceea ce ma inconjoara… tot… absolut tot… de la vietati …la betoane… de la ploaie la zambete…. de la miscari la priviri … de la senzatii la amintiri… Gasesc in orice instantaneu al vietii fericire, multumire si dorinta de continuitate. Asa am fost intotdeauna…numai ca uneori imi largesc aria pe care actioneaza simturile mele….

Dar spuneam ca nu reactionez conform cunostiintelor despre fizicul si psihicul uman… Factorii exteriori nu isi pot face treaba… si asta pentru ca interiorul radiaza… radiaza din cauza unei iubire aprinse pentru un ideal-tip. Pasiunea exista de mult… si era publica… insa acum ca niciodata pasiunii i s-a alaturat ratiunea. Mi se pare atat de logic sa iubesc acest ideal-tip… gasesc atat de multe motivatii pentru niste sentimente care alta data pareau banale si confuze….

Imi construisem niste parametrii pentru incadrarea sentimentelor pentru o persoana de sex masculin. In primul rand se imparteau in persoane de care sunt atrasa… persoane la care tine… persoane de care ma bucur… persoane pe care le suport…si persoanele inexistente.  Doar prima categorie merita explicata acum…pentru ca celelalte nu au stiut cum sa se lupte cu prima pentru a intra si ele in lumina reflectoarelor… ele doar coexista impreuna cu mine … si cu prima categorie. Pot fi atrasa in trei moduri de un barbat… printr-un respect imens… printr-o pasiune carnala….si printr-o simbioza intre spirit, mental si energie. Au mai existat incercari de combinatie intre 2 din cele 3 moduri…dar niciodata nu s-au unit toate. Poate prima oara ati crede ca ar putea fi prea coplesitor sentimentul… ca ar trebui sa fiu bulversata total… Ei, nu, sunt invaluita de o pace si o liniste divina. Toate lucrurile au sens… si mai mult decat atat… fiecare lucru imi completeaza bucuria. Ma supun fenomenului “bulgarului de zapada”. Nu se intampla nimic daca nu mi se alatura energii…dar fiecare particica ma impinge sa evoluez. Este fantastic sentimentul… si desi am incercat sa`l descriu… in final tot la vorba anglo-saxonilor se ajunge: SPEECHLESS

Mi-am acceptat destinul… desi e ciudat sa spun eu asta… eu care consider inca ca fiecare se dezvolta continuu si nu exista un capat de drum in aceasta varianta a noastra. Dar nu luati expresia mot-a-mot… mi-am acceptat destinul ca trebuie sa… sa ce inca nu stiu… si tocmai asta e scaparea. Mi`am schitat un drum…si pe acest drum pot sa fac orice alegeri vreau … si pot sa ma opresc oricand… si s`o iau din loc cand simt nevoia… pot sa deviez de la traiectorie…stiind totusi sa ma intorc sau sa fac uitat drumul in acelasi timp. Acum nu-mi ramane decat sa fiu atenta sa nu ajung vreodata sa`mi pun problema sa`mi regret o decizie din trecut. Chiar daca ea este gresita…nu`mi foloseste absolut deloc daca nu invat din ea… daca nu invat s`o accept…daca nu invat s`o accept ca parte dintr`un total. Si din cele mai mari “greseli” am aflat ceva…